De ce a renunțat CFR Cluj la Ronaldo Deaconu, în contextul în care campioana României îi oferise mijlocașului un contract: „În momentul de faţă nu e o opţiune”

De ce a renunțat CFR Cluj la Ronaldo Deaconu, în contextul în care campioana României îi oferise mijlocașului un contract: „În momentul de faţă nu e o opţiune”
  • Publicat:

Transferul lui Ronaldo Deaconu la CFR Cluj părea să fie în linie dreaptă, însă totul a picat, după cum a anunțat Marius Bilașco, oficialul campioanei României.

„Roni” se antrena cu feroviarii de ceva timp, după ce își reziliase contractul cu echipa din diviza secundă a Chinei, Shaanxi.

Deaconu a plecat din Asia, din cauza problemelor financiare pe care le-a întâlnit la echipă și s-a întors în România, aici unde a fost foarte aproape să semneze cu CFR Cluj.

De ce a renunțat CFR Cluj la Ronaldo Deaconu, în contextul în care campioana României îi oferise mijlocașului un contract: „În momentul de faţă nu e o opţiune”

Transferul lui Ronaldo Deaconu la CFR Cluj era ca și făcut, însă Marius Bilașco a anunțat că mutarea a picat din cauza faptului că mijlocașul nu mai reprezintă o soluție pentru echipa lui Dan Petrescu.

În vârstă de 25 de ani, „Roni” plecase în China, fiind „amețit” de salariul pe care l-ar fi primit. Din păcate pentru el, Shaanxi nu i-a plătit nici măcar o lună din renumerație, așa că a decis să revină în România.

„Au fost discuţii, nu ştiu dacă se va concretiza. Dacă mă întrebi pe mine, în momentul de faţă nu cred că e o opţiune. Am discutat cu jucătorul, am făcut o ofertă, ne-am înţeles. După care lucrurile au luat o altă întorsătură. Nu s-a mai concretizat.

Nu neapărat că şi-a mărit pretenţiile, dar cred că a fost din ambele părţi o decizie de a nu se concretiza”, a declarat Marius Bilaşco, la Orange Sport.

  • 1 milion de euro este cota actuală a lui Ronaldo Deaconu, potrivit transfermarkt.com.
  • ASA Tg. Mureș, Concordia Chiajna, Gorica, Sepsi și Gaz Metan Mediaș sunt echipele la care mijlocașul de 25 de ani a mai evoluat.
Pasionat de tot ce se întâmplă în lumea sportului, George Constantin este în prezent student în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. La începutul anului 2022, George a decis să facă pasul către presa sportivă și a devenit ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×